Uite muştarul ce boabă mică


 Uite muştarul ce boabă mică, 
Dar cât de mare el a crescut.
Creşterea noastră-i doar prin credinţă, 
Dacă în Domnul ne-am încrezut.
Ce piatră scumpă este credinţa, 
Ea mută munţii din locul lor;
În bătălie dă biruinţa, 
Cel care crede-i biruitor.

Cor:
Numele Lui fie slăvit, 
Căci prin credinţă noi am primit, 
Har după har, Domnul ne-a dat, 
Şi biruinţă când L-am chemat.

Despică marea, stinge cuptorul, 
Învinge leii, cel credincios.
Darul credinţei vindecă boala
Şi-l mântuieşte pe păcătos.
Haideţi să cerem, frate şi soră, 
Această boabă cât un muştar.
Căci prin credinţă, ân adunare
Domnul revarsă pace şi har.

Cine se-ndoaie de cele sfinte, 
Are nevoie de Duhul Sfânt.
Să-i dăruiască Domnul credinţa
Care opreşte furtună şi vânt.
Noi prin credinţă trecem Iordanul, 
Şi vom ajunge-n locul promis.
Cei îndoielnici pier în pustie, 
Fără să intre în Paradis.

Ridică-ţi patul soră şi frate, 
Căci prin credinţă eşti vindecat.
Ca şi aceia de altă dată
Care de Domnul au ascultat.
Uite muştarul e lângă tine, 
Boaba-i aleasă, darul de sus.
Deschide-ţi gura, mărturiseşte, 
Căci mântuirea e prin Isus.

Şi ce frumoasă este credinţa, 
Când prin credinţă noi vom trăi.
Chiar de va arde lumea întreagă, 
Noi prin credinţă vom birui.
Dă-ne Isuse boaba curată, 
Cât un grăunte mic de muştar!
Căci lupta-i mare, şi se zăreşte
Al fericirii veşnic hotar.