Semănătorul când a privit, boabele pline ce-au răsărit, 
El a văzut cum spinii cei răi, peste sămânţă au năvălit.
Şi pe acelea ce s-au uscat, care pe stânca tare au stat, 
Şi pe acelea-n drum ce cădeau şi păsărelele le strângeau.

Cor:
Cine seamănă cu lacrimi, cine plânge pe ogor, 
El va aduna odată răsplătirea sfinţilor.

Numai o parte de pe ogor, ce-a de a patra a mai rodit.
Avându-şi rădăcinile lor, jos în pământul desţelenit.
Una o sută, alta şaizeci, iar cea de-a treia a dat treizeci.
Semănătorul s-a bucurat, şi în grânar sus le-a adunat.

În urmă Domnul a tâlcuit, ce-nseamnă spinii ce-au năvălit
Peste ogorul însămânţat şi peste spice s-au înălţat.
Astea-s a lumii îngrijorări care pătrund şi prin adunări, 
Să ne frământe ca să uităm, Domnului slavă să-I înălţăm.

Cea de pe stâncă ce s-a uscat, e încercarea ce-a-nspăimântat
Pe-acel fricos care a căzut, şi roade-n spice n-a mai avut.
Păsări de pradă care răpesc, sămânţa care-n drum o găsesc, 
Ele sânt duhuri care străbat, să fure tot ce s-a semănat.

Numai pământul bun a rodit numai sămânţă care-a-ncolţit, 
Cu rădăcinile până jos, numai acela ce-i credincios.
Fie că-i soare, fie că-i nor, el se înalţă sus în ogor.
Chiar de-l apasă vânturi, furtuni, el se ridică prin rugăciuni.