Să nu vă certaţi pe drum


"Să nu vă certaţi pe drum,
-Iosif i-a îmbărbătat-
Mergeţi după tatăl meu
Căci pe toţi eu v-am iertat.
Voi pe mine m-aţi vândut
La acel străin popor,
Dumnezeu aşa a vrut,
Să vă fiu de ajutor."

Cor:
Iubirea cerească de la Dumnezeu,
Iubire frăţească să cerem mereu,
Cum Iosif îi iartă pe-ai lui vânzători,
Iertaţi-vă astăzi voi fraţi şi surori.

Să iubim şi să iertăm
Pe acei ce ne-au trădat.
Pentru ei să ne rugăm
Cum Isu ne-a învăţat.
Iosif fie-vă model,
Dar mai mult şi mai presus,
Să iertăm şi noi ca El,
Fraţii noştri,ca Isus.

Cearta nu e bună fraţi,
Voi să nu vă mai certaţi.
Căci în ură vom pieri
Dacă nu ne vom iubi.
Ţara unde mergem noi
N-are lupte şi război.
N-are ură,vrăjmăşii,
Numai pace,bucurii.

Drumul înspre Canaan
Ei l-au străbătut pe jos.
Noi spre cer călătorim,
Înspre locul cel frumos.
În Ierusalimul nou,
Fraţii care-au biruit,
Vor vedea pe Dumnezeu,
Tatăl nostru Cel Slăvit.

Nu vă mai certaţi de-acum,
Noi spre cer călătorim.
Pe al mântuirii drum,
Toţi în pace să trăim.
El pe cruce s-a rugat 
Pentru-aceia vinovaţi,
Şi pe noi El ne-a iertat,
să-i iertăm şi noi pe fraţi.