Priveşte vara trandafirii 

 

Priveşte vara trandafirii şi crinii cei strălucitori, 
Priveşte colo în grădină, ce măreţii şi ce splendori.
Dumnezeiasca Lui iubire cu gingăşie le-a lucrat, 
Priveşte câtă măreţie în trandafirul colorat.

Cor:
Aşa ca nişte flori, şi noi fraţi şi surori, 
Să răspândim mireasmă în Christos.
Căci El ne-a-mpodobit şi El ne-a dăruit
Tot ce avem mai sfânt şi mai frumos.

Iubirea cea adevărată ne-a dăruit tot ce-i frumos.
Căci Dumnezeu Cerescul Tată, El ne vorbeşte prin Christos.
Şi floarea cea strălucitoare, ne spune nouă tuturor, 
Căci Dumnezeul Sfânt şi Mare, El e al lumii Creator.

Dar mai presus de orice floare, şi mai presus de orice stea, 
E dragostea nemuritoare, e Fiul Său, iubirea Sa.
Prin El şi noi sântem grădina cu flori din Raiul minunat, 
Isus, Făclia şi Lumina, cu Duhul Sfânt ne-a botezat.

Neprihănirea să-nflorească , pe chipul nostru zi de zi.
Când vine Domnul să găsească neprihăniţi pe-ai Lui copii.
Voi trandafiri şi crini din vale, ân vetejire nu mai staţi, 
Mai cereţi rouă în petale, cu Duhul Sfânt să fiţi udaţi.

La floarea care vestejeşte, rugaţi-vă de Grădinar, 
Căci Domnul încă ne iubeşte, mai cereţi să reverse har.
Să nu rămână nici un suflet aici în lume, pe pământ, 
Când va veni Isus cu slavă, să fim cu El în cerul sfânt.