Noi avem o moştenire



Noi avem o moştenire sus în ţara zorilor, 
În cereasca strălucire, în cetatea sfinţilor.
O frumoasă moşioară nouă ne-a căzut la sorţi, 
Vom primi o altă ţară când vom învia din morţi.

Cor:
Uite ce ţară slăvită Domnul ne va dărui, 
Patria nevestejită sfinţii o vor moşteni.
Vino să mergen 'nainte, chiar dacă drumul e greu, 
Strigă şi cere putere, roagă-te Lui Dumnezeu.

Noi avem acolo ţara şi arginţii adunaţi.
Bogăţia şi comoara, tot ce-am dăruit la fraţi.
Fără bani şi fără plată sorţii ne-au îndeplinit, 
Dumnezeu Cerescul Tată ne-a salvat, ne-a mântuit.

Binecuvântaţi pe Domnul voi acei care-aţi primit, 
Moştenirea minunată sus în cerul strălucit.
Dumnezeu ne-a dat arvuna, Duhul Sfânt ne-a sigilat, 
Noi sântem ai Lui de-acuma căci El ne-a răscumpărat.

Sorţul, marea îndurare, harul care ni s-a dat, 
Ne-a adus eliberare de la moarte, din păcat.
Nu sânt meritele tale căci ai fost salvat, să ştii.
Sorţii au căzut pe tine de demult, din veşnicii.

Dovedeşte vrednicie pentru numele ce-l ai, 
Căci în cer, în veşnicie, tu vei moşteni în Rai.
Strânge cât mai mult acolo, şi adună-ţi sus comori, 
Iată Domnul ne îndeamnă şi pe fraţi şi pe surori.