(Psalmul 48)

Mai rabdă, mai urcă, mai suie, 
Pe muntele care-ai pornit, 
Căci vârful e aproape, 
Şi-n urmă vei fi fericit.
Oricine ajunge acolo, 
Pe stânca cea plină cu nori, 
Găseşte odihnă şi pace, 
Găseşte gredina cu flori.

Cor:
Bucuria-ntregului pământ, 
E Sionul, Muntele cel sfânt.
În Isus Christos Cel înviat, 
Dumnezeu ne-a bineuvântat.

Acolo pe munte domneşte
Acel care veşnic e sfânt.
De-acolo coboară-ndurarea
Şi pacea la noi pe pământ.
Sionul, frumoasa-nălţime, 
Cetatea din aur curat, 
Locaşul iubirilor sfinte, 
Acolo Isus e-Mpărat.

Întocmai cum cartea vorbeşte, 
Vedea-vom cu toţi la sfârşit, 
Cetatea în care domneşte
Acel care ne-a mântuit.
Veniţi să străbatem Sionul, 
Palatele să-i numărăm, 
Să spunem la oameni, ce mare
E Domnul pe care-L chemăm.

Cetatea aceasta se cheamă
Oraşul cel Dumnezeiesc.
Popoarele lumii, cu teamă
Spre locul acela privesc.
Căci Domnul Cel mare şi tare, 
E Domnul Cel înfricoşat.
Dar noi am găsit îndurare
Pe stânca ce El ne-a urcat.

Cei răi au trecut, au privit-o, 
Dar noi am rămas fericiţi.
În sfânta cetate de aur, 
Cu-acei care sânt mântuiţi.
Frumoasă e ţara iubirii, 
Şi plină de mari bucurii.
Cetate a neprihănirii, 
În care cei sfinţi vor domni.