Iosif se tezeşte:"Doamne, ce sunt eu?"
Nu ştia ce-nseamnă visul lui ciudat;
Şi s-a dus să spună el la tatăl său, 
Tot ce Dumnezeu în vis i-a arătat.
"Tată, uite tată, uite ce-am visat, 
Unsprezece stele mi s-au închinat!
Erau minunate, toate străluceau, 
Şi cu frică mare ele mă priveau"

Cor:
Când vedea-veţi pe cer mii de stele, 
Amintiţi-vă fraţi şi surori, 
Că şi noi străluci-vom ca ele
Sus pe bolta cea fără de nori.

Soarele şi luna cu privirea lor, 
S-au plecat în faţa unui muritor.
Au venit deodată, mi s-au închinat, 
Şi pe boltă iarăşi iute au plecat.
Iosif era sincer, Iacov s-a-ngrozit, 
Dar la urmă iute el a tâlcuit.
Dumnezeul mare lui i-a arătat, 
Explicându-i visul cel adevărat.

Soarele şi luna sânt ai tăi părinţi, 
Stelele sânt fraţii, fraţii tăi cuminţi.
Noi şi ei băiete, sigur vom neni, 
Şi-naintea ta cu toţi ne vom smeri.
Când va fi aceasta, ne vom aminti, 
Tot ce spune Domnul se va împlini.
Şi trecură anii, dar într-un târziu, 
Fii lui Israel s-au dus după grâu.

În Egipt la Iosif, omul cel bogat, 
Şi văzându-l fraţii lui s-au închinat.
Unsprezece stele, toţi cu faţa-n jos, 
Visul se-nplineşte, Doamne ce frumos!
Deasemeni Iacov, faţa şi-a plecat, 
Salutând pe Iosif, pe al său băiat.
Luna nevăzută era printre ei, 
Asta-i amintirea vechilor evrei.

Noi avem un Frate care-i mai presus
Decât Iosif care în Egipt s-a dus.
El ne pregăteşte locul minunat
În Gosen, ân Raiul binecuvântat.
Şi în ziua mare se vor închina, 
Soare, lună, stele, ânaintea Sa.
Când în carul slavei, Domnul va veni, 
Şi pe nori toţi sfinţii Îl vor întâlni.