În valea Dura, împăratul Nepugadneţar, 
A ridicat un chip de aur cu al său altar, 
La care tot poporul care el l-a adunat, 
Erau datori să se închine chipului turnat.
La marea sărbătoare instrumentele cântau, 
Şi tot poporul, toată lumea, toţi se închinau.
În faţa chipului de aur ei s-au proşternut, 
De frica morţii, de cuptorul care l-au văzut.

Cor:
Ce-ai face tu?ce-ai face tu?
Rămâi cu Dumnezeu, sau nu?
Eu vreau să fiu aşa ca ei, 
Aşa ca tinerii cei trei.

Şi-n timp ce ei cu toţii stau pe vatră aplecaţi, 
Trei tineri din Israel în picioare-s nemişcaţi.
Ei nu se-nchină înaintea chipului turnat, 
Căci Dumnezeul lor e viu, e sfânt şi minunat.
Atunci mirarea i-a cuprins pe toţi din jurul lor, 
Şi toţi priveau cum tinerii vor arde în cuptor.
Porunca era dată chiar de Nebugadneţar, 
De şapte ori să încălzească-al zeilor altar.

"Mai tare şi mai mult decât ar fi obişnuit, 
Să ardă toţi aceia cer s-au împotrivit.
Şi vreau să văd eu care-i Dumnezeul salvator
Să-i scape, să-i salveze astăzi din al meu cuptor?"
"Noi ştim că Dumnezeul nostru poate, dacă vrea, 
Să ne salveze împărate din pedeapsa ta.
Iar dacă El voieşte ca să ardem în cuptor, 
Noi vom muri şi-L vom slăvi pe-al nostru Ziditor.

Şi iată-i între flăcări în cuptoru-nfierbântat, 
Trei tineri care idolilor nu s-au închinat.
Dar ce lucrare, ce minune, ei nu se topesc, 
Căci flăcările împrejurul lor îi ocolesc.
Un înger de la Domnul, de la Dumnezeul lor, 
S-a coborât să îi păzească chiar şi în cuptor.
"La câţi am dat eu ordin în cuptor să aruncaţi?
"La trei, "i-au dat răspunsl ai imperiului soldaţi.

"Dar cum de văd eu patru în cuptoru-nfierbântatt?
Şi-al patrulea e-un Fiu de Dumnezeu adevărat..."
Şi i-a chemat afară împăratul îngrozit, 
Căci Domnul Dumnezeul lor din foc i-a izbăvit.
Apoi a poruncit să ştie toţi căci numai El, 
E Dumnezeul care i-a vorbit lui Israel.
Şi nu e altul mai presus, mai sfânt, mai minunat, 
Ca Dumnezeul care lumea-ntreagă a creat.