În noaptea când m-a ispitit săgeata cea duşmană, 
Isus cu milă m-a privit, mai mult ca şi o mamă.
Dar m-a lăsat să biruiesc prin lacrimi şi durere, 
Ca-n urma ei să mă-ntăresc în clipele mai grele.

Căci orice vas de-argint sau lut, trecute-s prin cuptoare, 
Atunci credinţa mult mai mult e pusă la-ncercare.
Căci orice mamă pe pământ, ea naşte cu durere, 
Dar după ce-a născut plângând, ea are-o mângâiere.

Căci nu-i numai soare pe cer, mai sânt şi nori şi ceaţă, 
Dar noaptea va avea sfârşit în zori de dimineaţă.
Când va veni al nost'Isus s-aducă dezrobirea, 
O vino dorul nost'nespus, Te-aşteaptă toat firea.

(Ne-aşa de dor de glasul tău, de ziua revederii, 
Sus în Ierusalimul nou, e locul întâlnirii:)