(Psalmul 137)

Ferice de poporul, ferice de oştirea
Ce-ţi va întoarce răul ce tu ni l-ai făcut.
Căci ne-ai distrus cetatea şi toată moştenirea, 
Sub ochii noştri zidul cetăţii a căzut.

Cor:
Ah, fiica Babilonului, sortită pustiirii, 
Ferice de cine pe veci te va zdrobi.
Cetatea şi ţara lăsând-o pustie, 
Izbindu-i de stâncă pe ai tăi copii.

Adu-Ţi aminte Doamne, cum au strigat vrăjmaşii, 
Biruitorii noştri, în ziua de măcel.
În ţara moştenirii, în ziua pedepsirii, 
"Din temelii să radeţi întregul Israel!"

De te voi da uitării, în clipa înserării, 
Sau când se varsă zorii, Ierusalime sfânt.
Să-şi uite iscusinţa, şi dreapta biruinţa, 
Să nu mai pot cu limba rosti nici un cuvânt.

Când va-nceta robia şi va veni Mesia, 
Din nou pe-a tale uliţi cu toţii vom cânta
Cântări de bucurie, întorşi din pribegie, 
Pe Dumnezeul nostru noi îl vom lăuda.

Prigoana-i tot mai mare şi lumea îi urăşte
Pe-aceia care cântă spre slava Lui Isus.
Dar va veni şi ziua, Cuvântul ne vesteşte, 
Când Domnul ne va duce în Patria de sus.