Din fluiere şi flaute v-am cântat, 
Dar nici n-aţi plâns, şi nici nu aţi jucat, 
Ci aţi rămas mereu nepăsători, 
Ca turmele lipsite de păstori.

Din zorii zilei te-a chemat
Un glas atât de minunat, 
Măcar acum la asfinţit, 
(:Întoarce-te popor iubit.:)

Dar tu grumazul ţi l-ai întărit, 
Şi tot mai tare te-ai îndepărtat.
Eu te-am chemat, dar tu nu ai voit
Să te întorci şi să fii vindecat.

Tu de la calea Mea te-ai abătut, 
Ca un străin ce nu M-a cunoscut.
Eu am voit ca cloşca să vă strâng, 
Şi pentru voi am plâns şi încă plâng.

Tu înspre lume ochii ţi-ai deschis, 
Spre dumnezeii lor te-ai îndreptat.
Şi ai uitat cum prin Cuvânt ţi-am zis
Căci Eu Sânt Domnul care te-am salvat.

Să-ţi fie scârbă de tot ce-ai făcut, 
Sfinţeşte-ţi viaţa şi te voi primi.
Să nu-ţi mai fiu ca un necunoscut, 
Să Mă cunoşti când Eu îţi voi vorbi.

Aruncă idolii ce-i strângi la sân, 
Şi cugetul şi ochii să-ţi sfinţeşti, 
Nu mai trăi aşa ca un păgân
Sub infâuienţa firii pământeşti.

Aş vrea să-ţi spun căci încă dorul tău
În inimă M-apasă neâncetat.
Am vrut să te salvez, poporul Meu, 
Dar n-ai venit atunci când te-am chemat.