Cuptorul să se-aprinde de şapte ori mai tare
Ca starea lui normală, (:ca orişicine-ar fi:)
Cuprinşi de neascultare, cuprinşi de îndoială, 
Porunca-mpărătească-i (:să fie arşi de vii:)

În valea Dura e serbare, un chip strălucitor, 
Un chip de aur foarte mare, era în faţa lor.
Când instrumentele răsună, cu toţi să v-aruncaţi, 
În faţa chipului de aur, şi lui să vă-nchinaţi.

Cuptoru-i plin de flăcări, iar chipul străluceşte, 
Orchestrele răsună, serbarea a-nceput;
Căci împăratul mare la toţi le porunceşte, 
Cu toţi să se închine la Dumnezeul mut.

Şi toată lumea se supune, afară de cei trei, 
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu s-au temut de zei.
Căci Dumnezeul lor Cel mare, e viu şi-adevărat.
Ei au rămas toţi în picioare şi nu s-au închinat.

Trei tineri din Israel, iudeii nu se-nchină
La idolul de aur, ei au un Dumnezeu
Ce-i mai presus de toate, şi-i plin de îndurare, 
El este viu şi veşnic în vecii vecilor.

Şi după lunga cercetare, vestitul împărat
Cuprins de o mânie mare, pe loc i-a condamnat.
Soldaţii cei viteji îi leagă pe tinerii cei trei, 
Căci ei s-au încrezut în Domnul, şi Domnul e cu ei.


Şi-n flacăra fierbinte, iudeii de-altădată
Că n-au vrut să se-nchine, ei au fost aruncaţi.
Dar Dumnezeu îi scapă, un înger veşnic vine, 
Şi din cuptorul mare ei sânt eliberaţi.

Un Fiu de Dumnezeu coboară acolo în cuptor, 
Ca să vadă tot poporul izbăvirea lor.
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, ei nu s-au închinat, 
Căci ei credeau în Dumnezeul Cel Adevărat.

Căldura nu-i topeşte şi focul nu-i aprinde, 
Atuncea împăratul afară i-a chemat.
Şi părăsind cuptorul, cei trei stau în picioare
În faţa tuturora, căci Domnul i-a salvat.

Credinţa lor adevărată la toţi le-a dovedit, 
Şi nouă astăzi ne arată cum ei au biruit.
Şi a rămas ca mărturie la orişice popor, 
Căci Dumnezeu îi izbăvise pe-aceia din cuptor.