Căci toate cerurile 


(Psalmul 33)

Căci toate cerurile, toate, Domnul le-a făcut.
Cuvântul era meşterul acel de la-nceput.
Ce măreţie, ce minuni, ce multe străluciri!
Albastrul cel întins şi milioane de oştiri.

Cor:
Veniţi cântaţi, veniţi strigaţi, 
Lui Dumnezeu cu toţi să ne-nchinăm.
Căci El e sfânt şi minunat
Să-L preamărim şi slavă să-I cântăm.

El le-a chemat, a poruncit şi toate-au apărut, 
Căci El e Alfa şi Omega, Cel de la-nceput.
Suflarea gurii Lui pe toate le-a alcătuit, 
Şi sori şi stele şi pământul nostru mărginit.

Ce minunat şi ce frumos, ând Domnul le-a creat, 
Luceferii şi stelele pe boltă au cântat.
Toţi fii Celui Sfânt în strigăte au izbucnit, 
În ziua când acestea toate Domnul le-a zidit.

Cu harfe şi timpane şi cu glas răsunător, 
Să cânte astăzi e chemat al Domnului popor.
În psalmul treizeci şi trei, Cuvântul nouă ne-a vorbit, 
Să-L lăudăm pe-Acela care toate le-a zidit.

Să ia aminte la îndemnul care ni s-a dat, 
Acei neprihăniţi să cânte laudă neâncetat.
Căci Domnul este mare şi cuvântul Lui e sfânt, 
El mântuieşte pe poporul său de pe pământ.