Au mâncat pe săturate 


Au mâncat pe săturate, pâine, peşte, cât au vrut.
În aceea zi poporul, mari minuni ei au văzut.
Mii de oameni împreună, obosiţi, ânfometaţi, 
Din minunea înmulţirii, ei plecară săturaţi.

Cor:
Domnul dăruieşte, El îţi înmulţeşte
Pâinea ta şi banii tăi trudiţi.
Numai ia aminte la a Lui cuvinte:
Să grijeşti şi de acei lipsiţi.

El a săturat poporul şi l-a binecuvântat.
Mesia Mântuitorul, când la Tatăl s-a rugat.
Şi cu pâine şi cu peşte, şi cu sfaturi din Cuvânt, 
Le-a vorbit de-Mpărăţia Tatălui Ceresc şi Sfânt.

El a vindecat bolnavii, pe flămânzi i-a săturat, 
Şi de mine şi de tine Dumnezeu s-a îndurat.
Aminteşte-ţi câtă pâine, cât belşug ne-a dăruit, 
Ca şi celor din pustie, pâinile ne-a înmulţit.

Numai să nu faci risipă, strânge tot ce-i drept şi sfânt, 
Tot ce vine de la Domnul, pentru noi pe-acest pământ.
Fă ca Domnul, dăruieşte celora ce sânt lipsiţi;
Dacă dai , se înmulţeşte pâinea, banii dăruiţi.