Aşa precum a zis Ioel 


Aşa precum a zis Ioel,la fel Isaia ,Ezechel,
Căci Domnul ne va da şi ne va boteza,
Cu Duhul Lui Cel Sfânt,El ne va îmbrăca.
Căci Dumnezeu Cel bun şi drept
Ne-a pus o inimă în piept
Din carne şi din lut,căci Domnul ne-a umplut
Cu Duhul Lui Cel Sfânt pe care L-am cerut.

Cor:
Vorbeau profeţii cei din vechime
Despre Botezul cu Duhul Sfânt,
Măreaţa taină desfăşurată
În credincioşii de pe pământ.

El ne-a promis căci vor ţâşni
Izvoare limpezi în pustii,
La care noi cu toţi,odihnă vom găsi,
Căci Duhul Lui Cel Sfânt din ceruri va veni .
Pământul binecuvântat,cu rouă el va fi udat,
Căci Duhul Lui Cel Sfânt din cer S-a revărsat
Şi noi ne bucurăm căci El ne-a botezat.

Copacii toţi au înflorit,căci soarele a răsărit,
Cu raze aurii,de sus din veşnicii,
Căci Domnul ne-a trimis din ploile târzii.
În locul spinilor uscaţi,s-au înălţat surori şi fraţi,
Cu Duhul Lui Cel Sfânt noi sântem botezaţi,
În oameni credincioşi noi am fost transformaţi.

O,spune suflete,ce stai?de ce nu vrei să te predai?
S-ajungi şi tu cu noi acolo sus în Rai
S-ajungi şi tu cu noi acolo sus în Rai.
Iar voi ce încă n-aţi primit
Din Duhul Sfânt făgăduit,
De ce mai amânaţi,şi nu vreţi să strigaţi,
Ca să fiţi botezaţi şi voi surori şi fraţi.