(Psalmul 141)

Aşa cum se-aprinde tămâia
Pe-altarul de aur curat, 
Şi lasă mirosul în casă, 
Şi lasă miros parfumat.
Aşa să ne fie cântarea
Şi ruga ce noi o-nălţăm, 
Plăcută şi mirositoare, 
Atunci când la Domnul strigăm.

Cor:
Ospeţele lor sânt stricate, 
Dar noi am zidit un altar.
Cu jertfe alese, curate, 
Cu jertfe aduse în dar.
Aşa ca un vas de-alabastru
Cu nard şi ulei parfumat, 
Aşa cum e jertfa de seară, 
S-aprindem cântări neâncetat.

Cu mâini ridicatte la rugă, 
Cu sufletul sus înălţat, 
Cântând şi strigând Aleluia, 
Căci Domnul de noi s-a-ndurat.
Chiar dacă Cuvântul ne mustră, 
Chiar dacă vom fi apăsaţi, 
Lovească-ne cel ce vesteşte, 
Mustrarea să n-o lepădaţi.

Cor 2:
Să cerem o strajă-ntărită
La buze, atunci când vorbim.
Greşala să fie oprită
Şi să nu mai păcătuim.
Căci limba străpunge şi taie, 
De-aceea să cerem mereu, 
O strajă cu sabia-n mână, 
O strajă de la Dumnezeu.

Să nu mai greşim în vorbire, 
Să cerem putere de sus.
Să nu mai greşim în trăire, 
Să fim cum ne-nvaţă Isus.

Cor 3;
Ospeţele lor sânt stricate, 
Dar noi am zidit un altar, 
Cu jertfe alese, curate, 
Cu jertfe aduse în dar.