(Psalmul 4)
Am găsit deplină pace, când mă culc, mă odihnesc.
În lumina feţei Sale, fericire eu găsesc.
Tu i-ai spus lui David, Doamne, iar acum le spui la fraţi:
De păcat, de făr'delege, voi să vă cutremuraţi.
Cor:
Sau pe drum, sau în pat, să strigăm neâncetat:
Domnul să fie cu noi!
Să-L chemăm, să-L strigăm, Lui să ne încredinţăm,
(:Domnul să fie cu noi:)
Să păstrezi în gând tăcere, când te-ai aşezat în pat,
Cugetând numai la Domnul, la Cuvântul Lui bogat.
Doar atunci neprihănirea, Domnul te va ocroti,
Şi în linişte deplină pe-al tău pat vei odihni.
Doar atunci izvoare pline, strălucire, bucurii,
Peste tine, peste mine, de la Domnul vor veni.
Nu te-nfrice, câteodată mai apar şi negri nori;
Dumnezeul nostru mare, ne încearcă deseori.
Tu încredinţează-ţi soarta şi viaţa-n mâna Lui;
Pentru toate, soră, frate, mulţumeşte-I Domnului.
Dumnezeu îţi va răspunde dacă strigi încrezător,
El e bun, El ne aude, El ne vine-n ajutor.