(Psalmul 74)

Adu-Ţi aminte Doamne cu-ndurare, 
De turma care Tu o păşunai.
Cum Tu ne-ai dat odihnă la izvoare, 
Şi-asupra noastră neâncetat vegheai.

Cor:
Adu-Ţi aminte, o adu-Ţi aminte, 
Adu-Ţi aminte de al Tău popor.
Priveşte Doamne, o bun Părinte, 
Ridică-ne şi dă-ne ajutor.

Cum ne-ai trecut prin marea cea albastră, 
Şi pe balauri Tu i-ai nimicit, 
Ai pus un înger să ne ocrotească, 
Când Faraon din urmă a venit.

Căci iată-ne din nou în strâmtorare, 
Şi nici nu ştim o Doamne, până când?
Prorocii tac, nu-i nici o-nştiinţare, 
Noi către Tine azi strigăm plângând.

Vrăjmaşii Tăi şi-ai noştri, cu securea
Şi cu ciocanul, sparg şi jefuiesc.
Locaşul nostru cel de rugăciune, 
Acei din Babilon îl pângăresc.

A noastre semne toate-au fost schimbate
Cu semnele pe care şi le-au pus.
Acele neamuri din îndepărtare, 
Altarele şi templul le-au distrus.

Adu-Ţi aminte Doamne, cu-ndurare, 
De turturica cea din vizuini.
Nu ne lăsa prădaţi de-aceste fiare, 
De-ai Tăi vrăjmaşi, de oamenii străini.

Ei ne-au luat tot ce-i de preţ în ţară, 
Iar templul Tău e ars şi pustiit.
Ridică-ne o Doamne din ocară, 
Asaf striga spre Dumnezeu, smerit.

Asemeni lor şi nouă ni se-ntâmplă, 
Acelaşi jaf şi-aceleaşi pustiiri.
În casele de rugăciune, lumea
A nimicit a noastre amintiri.