Sodoma şi Gomora, cetăţile păgâne, 
Erau murdari, erau nepăsători.
Trăiau în necinstire şi în împotrivire, 
Chiar împotriva cugetului lor.
Acele vechi popoare, erau nepăsătoare, 
Trăiau în patimi şi-n deşertăciuni.
Dar a venit mânia, şi i-a topit urgia, 
Căci toţi au ars ca nişte urâciuni.

Cor:
(:Tot la fel va fi în măreaţa zi
Oamenii cei răi în foc se vor topi.
Dar numai cei smeriţi, acei neprihăniţi, 
În Ţoarul sfânt ei vor fi răpiţi:)

Trei îngeri pe cărare, păşeau în graba mare, 
Dar ei au fost de Avraam opriţi.
Atunci i-au spus să ştie, cum Domnul cu urgie
Îi va lovi pe-acei nelegiuiţi.
Căci strigătul e mare, şi numai e scăpare, 
Căci până sus la Domnul s-a suit.
Şi numai este scuză, păcatul îi acuză, 
Cu foc pământul va fi pedepsit.

Dar Lot mai zăboveşte, prin casă mai priveşte, 
Neştiind căci focul e doar la un pas.
Aşa a fost şi este, când ni se dă de veste, 
Ne deşteptăm la cel din urmă ceas.
Păcatul omenirii, pe tot cuprinsul firii, 
Şi astăzi strigă împotriva lor.
Sodoma de-altădată, cuprinde lumea toată, 
E-atâta stricăciune în popor.